Începând cu anul acesta, 6 școli-pilot vor funcționa în sistem hibrid (predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online), dintre care una în mediul rural și una privată, iar cea mai importantă componentă este "transformarea curriculară".
Transformarea educației se întâmplă chiar în timp ce citești aceste rânduri, iar ca profesor ai doar două opțiuni: să te lași copleșit sau să te specializezi, să-ți îmbunătățești aptitudinile didactice și să continui să fii cel mai bun.
Hai să fim sinceri! Munca unui profesor nu se termină niciodată, iar educatorii cu spirit antreprenorial își maximizează fiecare minut din timpul liber. Asta înseamnă să urmezi cursuri, să lucrezi la dezvoltarea ta personală, să cercetezi și să planifici lecțiile, să corectezi teme și o mulțime de alte lucruri care îi fac pe profesori atât de uimitori.
Tocmai de aceea am creat EDUS Academy, ca o soluție pentru a aduna câteva dintre sfaturile și cursurile noastre preferate pentru productivitatea profesorilor.
Vorbim deseori despre productivitate, însă de cele mai multe ori ne lăsăm conduși de ritmul alert al zilelor, fără să ne gândim serios la cum am putea să ne ușurăm viața de profesori. De aceea, cursurile EDUS sunt create special pentru a te ajuta să te organizezi mai bine și să înveți cum poți utiliza tehnologia în beneficiul tău, pentru captarea atenției elevilor sau pentru a-ți face lecțiile mai interactive.
Dacă nu te-am convins încă, am pregătit câteva argumente care să te facă să te gândești serios să te înscrii la cursuri.
1. Cursuri adaptate
Cursurile sunt oferite de profesioniști în domeniu, iar conținutul cursurilor este adaptat ca structură și limbaj nevoilor actuale ale formatorilor și cadrelor didactice.
2. Instructori specializați în educație
Unul din lucrurile de care suntem cu adevărat mândri este că instructorii au o vastă experiență și sunt specializați pe materiile predate și dețin certificate de formatori emise de instituții de renume din România și străinătate.
3. Platformă tehnică, ușor de folosit
Dacă încă nu ești prieten cu tehnologia sau ai întrebări legate de utilizarea platformei, este bine de știut că platforma EDUS Academy este foarte intuitivă și ușor de utilizat, creată pe baza studierii celor mai eficiente metode de învățare asincron.
4. Cele mai relevante lecții video online
Bazându-ne pe experiența noastră de peste 20 ani în instruire, am creat cele mai relevante lecții video online, care garantează transferul de abilități esențiale. Adică, de exemplu, la finalul unui curs de Excel, te vei familiariza cu noua interfață Microsoft Office 365, vei putea introduce date în foile de calcul, vei putea realiza calcule și grafice, vei învăța să aranjezi în pagină și să tipărești datele procesate, ca un adevărat EXPERT.
Dacă vorbim despre productivitate, nu-i așa că ți-ai dori să poți crea repede teste, să calculezi mai repede note sau să poți face prezentări interactive care să-i țină atenți pe elevi?
Înainte de a-ți prezenta cursurile pe care le poți face, e bine de știut că dacă te înscrii la unul dintre cursurile EDUS Academy din pachetul Office pentru numai 179 lei, primești acces la întregul pachet de training Microsoft Office + Windows 10, la peste 800 de lecții video în limba română!
1. CURS EXCEL - pentru începători și avansați
Cel mai simplu mod de a învăța să lucrezi în Excel, promitem! Învăță să jonglezi cu formulare și funcții cele mai complexe din Excel, economisește timp, câștigi eficiență și la finalul cursului vei putea face calcule și grafice pentru orice ai nevoie.
2. CURS MICROSOFT - POWERPOINT
De ce să te înscrii? În primul rând pentru că este un curs special creat pentru profesori, unic în România, filmat într-un studio profesional, la o calitate impecabilă. Apoi, trebuie să știi, cursul cuprinde tot ceea ce trebuie pentru a învăța imediat să folosești cel mai important software de creare de prezentări. Dacă ești profesor de geografie, istorie sau limbi străine, acest curs este pentru tine!
3. CURS MICROSOFT - WORD
Cum înveți să procesezi documentele Word ca un adevărat profesionist? Nimic mai simplu! Te înscrii la curs, ai la îndemână toate lecțiile, 7 zile din 7, 24 ore din 24 și nu trebuie decât să parcurgi lecțiile de oricâte ori dorești, până la perfecțiune, de pe orice calculator, telefon sau tabletă.
4. CURS WINDOWS 10 DE LA A LA Z
Învăță să utilizezi de la zero cel mai cunoscut sistem de operare sau completează-ți cunoștințele despre Windows, dar învăță în același timp și să creezi documente noi, să le salvezi, să le ordonezi în fișiere și foldere, să setezi o imprimantă sau să navighezi pe Internet.
Concluzia?
În final, indiferent că ești profesor, învățător, directori de școală sau orice alt tip de formator, cursurile EDUS Academy reprezintă o sursă prețioasă de a-ți ușura munca și viața. În plus, îți vei îmbunătăți interacțiunea cu clasa - cunoașterea uneltelor de lucru este un punct de plecare esențial pentru o predare hibridă eficientă - și crede-ne, vei avea mai multă încredere și siguranță, elemente absolut necesare în procesul de predare.
În contextul dezvoltării societății contemporane, calitatea în educație este o preocupare majoră. Managementul calității în învățământul preuniversitar reprezintă un ansamblu de strategii și acțiuni care …
Citește mai mult ➜Începând cu data de 1 septembrie 2022 intră în vigoare noul ROFUIP, care prevede câteva schimbări importante privind organizarea și funcționarea unităților de învățământ. Un …
Citește mai mult ➜Ne dorim pace. În primul rând. Apoi, ne dorim performanță, ne dorim prosperitate, civilizație și frumos, iar pentru ca toate acestea să se întâmple e …
Citește mai mult ➜